Tema activității
- Înțelepciune
- Luarea deciziilor
- Identitate personală
Domeniul de învățare
- Angajabilitate
- Dezvoltarea caracterului
Metoda educațională
- Poveste
Descriere
Materiale necesare: nu este cazul
Durata: între 15-30 minute
Scopul acestei povestiri este de a scoate în evidență faptul că suntem decidenții propriului viitor
Pregătire și facilitare:
Citiți cu voce tare povestirea. După ce ați terminat, încheiați cu o discuție de procesare/debriefing, folosind întrebările sugerate.
În mijlocul unui trib de băștinași americani trăia odată un tânăr rău, pe nume Spiritul Rău. El făcea tot timpul lucruri rele, cum ar fi să deschidă poarta și să lase caii să plece, să ascundă uneltele, să fure ouă și așa mai departe. De fiecare dată era prins și dus în fața Înțeleptului Satului pentru a fi certat. El ura Înțeleptul și într-o zi s-a hotărât să-i joace o farsă. A găsit o păsărică tocmai ieșită din cuib, a luat-o, a ascuns-o în palme așa încât nu i se vadă decât coada și a dus-o la Înțelept, pe care l-a întrebat:
– Pasărea e moartă sau vie? S-a decis că dacă bătrânul va spune că e vie, o va zdrobi înainte să deschidă palma, demonstrându-I Înțeleptului că se înșelase. Dacă Înțeleptul ar fi spus că e moartă, atunci I-ar fi dat drumul să zboare și din nou i-ar fi demonstrat că se înșelase. Dar Înțeleptul i-a răspuns:
– Soarta păsării este în mâna ta. El și-a dat seama de responsabilitatea care îl apăsa și i-a dat drumul să zboare.
La fel și cu lucrurile pe care le învățăm. Le putem uita și le putem lăsa să moară sau le putem îngriji, le putem împărtăși cu alții și să le ținem în viață. Soarta noastră se află în mâinile noastre.
Întrebări de procesare/debriefing:
- Cum vi s-a părut povestirea?
- Cine este personajul principal? Care sunt trăsăturile lui de caracter?
- Ce a vrut să demonstreze prin faptele sale?
- A ales bine?
- Sunt situații în viață când deciziile pe care le luăm nu sunt tocmai cele mai potrivite. Ce factori ne influențează deciziile?
- Putem controla acei factori? Cum?
- Care este morala acestei povești?
- Ce lecții am putea lua cu noi din această povestire?
- Cum am putea folosi aceste lecții în alte contexte ale vieții?
Obiective de învățare
Valori, abilități, cunoștinte (V.A.C). În urma activității participanții vor putea:
- (C)Să explice de ce suntem arhitecții propriului destin;
- (A)Să exemplifice factori care ne influențează deciziile de zi cu zi;
- (V)Să manifeste discernământ în luarea deciziilor;
Competențe IMPACT
- Management personal și de grup
- Inovație și creativitate
Competențe Europene
- Civice şi sociale
Valori
- Discernământ
- Viziune și perspectivă
Resurse necesare
- Fără resurse
Număr de participanţi
- mai puțini de 12
- 12 - 20
Vârsta participanților
- între 10 - 13 ani
- între 14 - 19 ani
Durată
- 15 - 30 minute
Sursa
Tiberiu Culidiuc (coord), IMPACT – jocuri și povestiri, Manual de educație nonformală, ediția a II-a, 2015, Fundația Noi Orizonturi