"Less is more"
Prin proiectul „Less is more” am promovat comportamentele responsabile conduse de aprecierea față de producătorii locali și achiziții locale. Astfel, am dezvoltat înţelegerea a 3764 de tineri şi membrii ai comunităţilor locale asupra conceptului de consum responsabil, lucru ce poatea avea un impact major în dezvoltarea sustenabilă a planetei.
Prin acest proiect beneficiarii au devenit conştienţi şi preocupaţi de impactul acţiunilor lor cotidiene de consum. De asemenea am pregătit tinerii să devină ambasadori ai consumului responsabil, prin capacitarea lor ca traineri.
Ce am făcut
am dezvoltat un suport de curs pe tema consumului responsabil pe baza căruia am format 20 de elevi de liceu ca lideri juniori (traineri juniori), în cadrul unui curs de 5 zile;
cei 20 de tineri, în echipe de câte doi, au implementat câte 4 ateliere pentru 223 de alți tineri din şcoala lor, pentru a-i învăţa pe aceştia despre importanţa unui stil de viaţă sustenabil;
cei 20 de tineri (trainerii junior), împreună cu Cluburile lor IMPACT au implementat 9 proiecte de serviciu în folosul comunităţii în judeţele Iaşi şi Neamţ.
Impactul proiectului
Tineri au învățat să conducă și au implementat ateliere pentru colegii lor
Tineri au participat la ateliere de consum responsabil
Proiecte de serviciu în folosul comunității
Voluntari s-au implicat în implementarea proiectelor
Ore de voluntariat au fost alocate pentru implementarea proiectelor
Tineri și cetățeni au fost educați cu privire la consumul responsabil
Prin proiectul „ŞtefiECOlogia”, impacţii de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” din Hârlău, au derulat o campanie de colectare a deşeurilor din hârtie şi carton din comunitate. Au strâns o tonă de maculatură, implicând 17 parteneri-instituții din zonă, au promovat consumul responsabil şi implicarea în comunitate. Fondurile obţinute din reciclarea maculaturii au fost reinvestite în achiziţionarea unor arbori, plante şi flori decorative pentru amenajarea unui colţ verde în curtea colegiului. Prin activităţile implementate, au contribuit la la reducerea poluării, la crearea unui mediu mai curat. Mai multe detalii despre proiect aici.
Realizarea a 250 de pliante, 35 afișe, 5 postere cu tematica proiectului;
Conceperea şi susţinerea unui scenariu cu tematica proiectului pentru orele de dirigenţie la 10 clase din colegiu;
Organizarea a două ateliere de creație de costume eco în urma căruia au fost confecționate 7 ținute;
Activitatea de ecologizare „Grădina lui ȘTEFI”- amenajarea unui spațiu verde în şcoală, unde au fost plantați 30 de butaşi de trandafiri, flori decorative şi 10 arbuști ornamentali.
Noi Orizonturi
Vreau să mă implic
Contact
Sediul Central Lupeni
Bv. Păcii, bl. 5, ap. 9 | și în Cluj-Napoca